Diavolul există și este cu mult mai puternic decât credem noi. Este dumnezeul acestei lumi, nu este un amărât de înger care fuge dintr-o parte în alta pe fața pământului. Diavolul a înconjurat lumea noastră cu un glob invizibil constituit din minciuni și ipocrizie și pentru a străpunge această mantie nevăzută avem nevoie de o chemare personală din partea Tatălui ceresc și de puterea de a evada din această închisoare spirituală. Isus (Iisus) Hristos este Calea care ne duce la viață dar această Cale este una personală pentru fiecare individ în parte, nu este calea lată a religiei organizate. Diavolul dorește să se creadă că el este adevăratul Dumnezeu și pentru a își atinge acest scop el se folosește de toate mijloacele care pot să deturneze închinarea noastră de la Tatăl ceresc către el.

Închinarea noastră nu mai este una în ascuns, în cămăruța noastră, după cum ne-a învățat Isus (Iisus) ea a devenit o formă de adulare publică ușor de redirecționat de către funcționarii religioși. Isus (Iisus) ne-a învățat să ne rugăm doar Tatălui ceresc și nu întregii populații a cerului. Atunci când ne rugăm Tatălui ne rugăm și lui Hristos care este Fiul lui Dumnezeu. Închinarea noastră este o formă de recunoaștere a autorității celui în fața căruia ne închinăm. Unele Biserici instituționale încearcă să ne confiște închinarea cerându-ne o recunoaștere a autorității lor care însă depășește competența pe care ele o au pe pământ. Nu trebuie să ne închinăm decât în fața autorității Tatălui ceresc, dar această autoritate nu este una de tip omenesc, ea este un cu totul alt tip de autoritate. Este vorba de autoritatea pe care o conferă valorile în care credem în mod liber. Nu ne închinăm voinței unui Dumnezeu necunoscut ci ne închinăm Tatălui ceresc care locuiește în noi. Știm cui ne închinăm căci Cel căruia ne închinăm își manifestă prezența în noi.

Diavolul nu doar că încearcă să ne țină departe de Tatăl ceresc ci El încearcă să ne facă să ne închinăm lui. Ce sens ar avea ca diavolul să ne facă pe toți să fim atei? Ateii nu se închină lui Satana, ei nu se închină nici unui dumnezeu. Satana dorește să fim oameni religioși căci numai cine este o persoană religioasă se închină. Dacă Satana este dumnezeul acestei lumi el dorește să aibă deplină autoritate asupra noastră și nu are cum să obțină acest lucru de cât pe cale religioasă. Satana este cel mai mare sponsor al tuturor religiilor deoarece multă lume crede că se închină lui Dumnezeu dar o parte din această lume se închină de fapt diavolului. Cum altfel ar putea Satana să fie dumnezeul acestei lumi dacă nu s-ar închina în fața lui atât de multă lume? Cine se închină lui Satana? În primul rând persoanele păcătoase deoarece orice păcat este o închinare chiar inconștientă înaintea lui Satana. În al doilea rând se închină înaintea lui Satana persoanele care sunt gata să renunțe la dreptate și adevăr și la orice fel de umanitate doar pentru a fi pe placul unei divinități necunoscute de ei.

Nașterea din nou adică nașterea din Dumnezeu reprezintă singura garanție că nu facem parte dintr-o religie care în mod involuntar ne determină să ne închinăm lui Satana. Spiritualitatea autentică presupune nașterea din nou care înseamnă dobândirea unei naturi morale asemănătoare cu aceea a Tatălui ceresc. O formă de închinare lipsită de un conținut spiritual este totuși o închinare dar în fața dumnezeului acestei lumi. Religia creează idoli și este capabilă să îl transforme și pe Dumnezeu într-un idol atunci când pervertește imaginea Lui. Religia nu poate înțelege dragostea lui Dumnezeu, bucuria dezinteresată de a dărui și de acea încearcă să dogmatizeze dragostea explicându-o în formule reci și lipsite de valoare. În instituțiile bisericești dragostea creștină este ”turnată” în forme dogmatice și doctrinale rigide și de aceea despiritualizate. Religia despiritualizată este o formă de ideologie politică în care se schimbă doar conducătorii, cei omenești cu cel divin. Bisericile instituționale sunt ”partidele” care cred că militează pentru cauza lui Dumnezeu dar misiunea lor poate fi ușor convertită căci latura lor dogmatică și în același timp autoritară ține de esența oricărei puteri autocratice.

Bineînțeles că nu orice închinare publică înseamnă o închinare la Satana și că cineva se poate închina diavolului și în particular. Public sau privat sunt doar un aspect al închinării. Sunt multe alte aspecte care deosebesc adevărata închinare de falsa închinare pe care o cere Satana de la oameni. Esențială este reprezentarea celui sau celei care se roagă. Oricine se roagă Tatălui ceresc în numele lui Isus (Iisus) nu se roagă lui Satana ci adevăratului Dumnezeu. În același timp trebuie spus că atunci când ne rugăm unui dumnezeu necunoscut nouă prin intermediul unei experiențe directe toate opțiunile rămân deschise. Pentru a fi siguri cui ne rugăm avem nevoie ca Dumnezeu să locuiască în ființele noastre căci numai atunci îl putem cunoaște personal.

Va veni vremea, conform cărții Apocalipsa lui Ioan, când mediile religioase vor promova chiar fără voia lor o falsă închinare. Această falsă închinare înseamnă închinarea la un idol, un dumnezeu fals prin reprezentarea pe care doctrinele și dogmele care îl prezintă o oferă despre el. Atunci când ne închinăm imaginii unui dumnezeu care este departe de realitatea Tatălui ceresc se pune întrebarea la cine ne închinăm cu adevărat. Numai aceia și acelea care au o legătură personală cu Tatăl ceresc pot să facă această deosebire. Putem să ajungem să ne închinăm unui Dumnezeu despre care credem că este altfel decât este în realitate Tatăl ceresc. Acest fals dumnezeu este imaginea pe care ne-o induce multitudinea de doctrine și dogme creștine care se contrazic între ele. Ne închinăm purtând această imagine mentală în minte crezând că ne închinăm adevăratului Dumnezeu dar suntem înșelați.

Diferențele între doctrinele și dogmele bisericilor instituționale nu sunt o problemă banală. Aceste diferențe fac deosebirea între felul cum este înțeleasă Persoana lui Dumnezeu de către unii și de către alții. Cine prezintă mai aproape de adevăr pe Tatăl ceresc și cine se îndepărtează mai mult? Răspunsul este în conștiința aceluia și aceleia care este născută din Dumnezeu. Dogmele și doctrinele sunt toate departe de adevărata imagine a Tatălui ceresc dar felul Lui de a fi se vede în conștiințelor acelora care sunt născuți din nou, care sunt copiii Lui. Dogmele și doctrinele religioase prezintă un Dumnezeu care este departe de ființele umane dar nașterea din nou revelează pe Tatăl ceresc care locuiește în oameni și care îi ghidează nu prin dogme și doctrine dar prin gânduri și sentimente care vin direct de la El. Împotriva acestui lucru Satana nu are nici o putere.

Singurul lucru care nu se poate dogmatiza este dragostea creștină dar împotriva acestui fapt ea este încolțită de dogme și doctrine care îi condiționează valabilitatea. Satana este dumnezeul acestei lumi și în calitate de dumnezeu are multă autoritate care însă este restricționată doar de Tatăl ceresc. Satana i-a cerut lui Isus (Iisus) să i se închine lui și face același lucru și cu urmașii săi. Pentru credincioșii neavizați este greu să facă deosebirea între închinarea la Dumnezeu și închinarea la falsul dumnezeu. Este vorba despre diferența dintre o închinare lăuntrică care înseamnă o recunoaștere sinceră față de ceea ce este superior și o închinare ritualică. Isus (Iisus) a făcut această diferențiere atunci când le-a cerut credincioșilor să se închine în cămăruța lor și nu în public. Riturile se practică numai în public cu mult zgomot și fast și închinarea la care cheamă ele este de altă natură decât relația personală care se stabilește între conștiința fiecărui individ și Dumnezeu. Închinarea exterioară poate să fie confiscată de cei care încearcă să manevreze suflete în numele instituțiilor bisericești. Închinarea lăuntrică leagă cerul și pământul și transformă sufletul celui sau celei care se roagă în lumina lui Dumnezeu.

Satana nu poate să obțină închinarea oamenilor decât dacă se folosește de o religie lipsită de un conținut spiritual. Se insinuează în structurile și tradițiile acelei religii și se bucură atunci când oamenii care cred că se închină lui Dumnezeu se închină de fapt lui. Credința adevărată este o legătură personală între Dumnezeu și om. Credința care se realizează în mare măsură prin intermediari poate să fie deturnată de la scopurile ei și îndreptată către o zonă întunecoasă. De aceea credința fără fapte este moartă. Instituțiile bisericești sunt entități care au propriile lor agende și pentru care de multe ori individul credincios reprezintă doar un factor de importanță secundară. Instituțiile bisericești se adresează maselor și mai puțin indivizilor care au fiecare particularitățile lor. Cu toate acestea credința creștină este o credință personală bazată pe experiența spirituală a fiecărui individ în parte. Nu putem să fim mântuiți prin credința altora prin urmare nici măcar prin credința sfinților deoarece Isus (Iisus) ne-a spus că numai credința noastră personală ne mântuie.

Instituțiile bisericești deocamdată își au rolul lor, acela de a le aminti oamenilor că îi cheamă Dumnezeu și de asemenea acela de a le spune celor credincioși că au nevoie de o legătură personală cu El. Instituțiile bisericești au un caracter istoric, ele au apărut la un anumit moment istoric dat și vor dispare la un moment dat. Între timp Biserica lui Dumnezeu este acolo unde sunt adunați doi sau trei în numele lui Hristos dar mai ales în Duhul lui Hristos. Biserica este o realitate spirituală generată de o legătură spirituală între toți cei și cele născute din nou. Instituțiile bisericești sunt adunările celor credincioși și celor credincioase dar legăturile dintre membrii lor sunt de multe ori doar instituționale nu și spirituale.

Nimeni nu poate să intervină în legătura directă dintre om și Dumnezeu dar legăturile instituționale pot să fie alterate și Satana se poate amesteca în funcționarea lor. Multe disfuncționalități care au fost prezente în istoria Creștinismului pot să fie atribuite dorinței lui Satana de a obține închinarea oamenilor. Satana nu este un înger decăzut și neputincios așa cum cred mulți oameni, el este prințul acestei lumi inclusiv prințul care conduce din umbră multe persoane religioase. Prin intermediul acestor persoane Satana îi lovește pe cei aleși și pe cele alese și face tot posibilul ca aceștia și acestea să își piardă mântuirea. O dată intrați în diverse instituții bisericești cei credincioși și cele credincioase se așteaptă să găsească acolo raiul pe pământ dar găsesc câteodată o atmosferă mai rea decât în societatea laică. Așa zișii Creștini îi tratează de multe ori cu un aer de superioritate sau cu indiferență care este departe de învățătura lui Isus (Iisus). 

După cum ne-a spus Isus (Iisus) trebuie să fim atenți deoarece Satana se luptă să îi înșele pe cei aleși și pe cele alese.  Această înșelătorie se face prin oameni religioși dar nu spirituali. Cei credincioși și cele credincioase sunt puse sub autoritatea dogmelor și doctrinelor a regulilor și a tradițiilor religioase care îi îndrumă câteodată către o falsă închinare. Oamenii nu mai sunt conduși de dreptate și de dragostea creștină ci sunt îndrumați de învățăturile instituțiilor bisericești în care au ajuns. Trebuie să fim cu toții foarte atenți deoarece diferența dintre adevărata închinare și falsa închinare este câteodată greu de sesizat și singura deosebire este în conștiința celui sau celei care se închină. Adevărata închinare este în Duh și adevăr iar falsa închinare este formală, ritualică și fără capacitatea de a influența pozitiv spiritualitatea celui care se închină.